duminică, 15 iulie 2018

Summitul de la Helsinki

Astăzi 16 iulie se scrie istorie în sensul profund și greu al cuvântului.
Două lumi total diferite se întâlnesc față în față.
Timp de câteva zile, anterior întâlnirii, ambii combatanți, Trump și Putin, și-au prezentat indirect agenda de lucru. Acesta a fost mai mult un exercițiu de imagine pentru noi, publicul larg, pentru susținători sau opozanți, pentru că, în realitate, există canalele oficiale prin intermediul cărora cei doi pot să comunice oricând.
În spatele celor doi lideri stau: populații, teritorii, armament, interese economice (prezente și viitoare), armate, servicii de spionaj.
Întâlnirea, așa cum a fost pregătită inclusiv pentru marele public, este de importanța celei care a avut loc în Malta (2-3 dec. 1989) sau cea din Yalta (4-11 feb 1945), acum se va scrie soarta omenirii pentru următorii 30-40 de ani.
Nu știu ce va fi după aceasta conferință, nu știu care va fi soarta românilor și a României dar știu că din 2-3 dec. 1989 și până astăzi România, fiind sub protecția/influența USA, NU s-a aflat în pericol pe frontierele sale, a avut libertate totală să-și definească politica internă și să-și transforme instituțiile, România a făcut progrese în ceea ce privește libera exprimare dar NU a reuși să se transforme într-o democrație funcțională, NU a reuși să-și educe un spirit civic în rândul cetățenilor (în România obediența, propriul interes și spiritul de gașcă fiind prioritar), Nu a reuși să dezvolte o infrastructură rutieră, Nu a reușit să dezvolte o ramură productivă, oricare (dezvoltare bazată pe tehnică și inovație), învățământul este în derivă, sistemul sanitar este distrus, țara este supra îndatorată și depopulată.
Culmea ironiei este faptul că toate aceste involuții s-au petrecut pe timp de PACE.
CRED că nu există țară distrusă fără făptuitor.
Politica falimentară a liderilor români (lipsa de patriotism, viziune și educație/știință), mai vechi și mai noi, se vrea astăzi acoperită, camuflată IERTATĂ.
Corect este ca o nouă clasă politică, o nouă generație de lideri politici să se afirme și să redreseze situația dramatică în care se află România.
Am speranța că astăzi la Helsinki se va decide că România rămâne în zona de influență USA.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu