Am traversat cu bine toate rundele de alegeri. Acum este timpul ca 3 ani sa organizam, modernizăm, reformăm ,,scena ". Pentru a realiza acest demers trebuie sa decidem ce fel de societate suntem, ce idealuri avem, ce resurse avem.
1. Ce fel de societate suntem?
Creștini dar majoritatea nu am citit toată Biblia și de înțeles ceva din aceasta mare carte...și mai puțini.
Educație în școli unde s-au amestecat idei comuniste și capitaliste. Cum? Profesorii (chiar și cei de științe exacte) majoritatea au fost instruiți în regimul comunist și după Revoluție s-au adaptat (de nevoie) lumii capitaliste dar au înmagazinat un mare grad de nesiguranță și o doza mare de frustrare pentru că societatea NU ii prețuiește (nu mă refer la nivelul de salarizare) și atunci forță acestora de a construi cetățeni puternici (de a forma elevii pentru viitor) este foarte mica.
Admiram Occidentul, ne facem vacantele acolo, cumpărăm mașinile lor, importam tehnica de la ei și în același timp îi detestam și îl găsim mereu vinovat pentru dizgrația noastră.
In 36 de ani de la Revoluție calitatea vieții în România a crescut enorm dar NU recuno
aștem acest aspect și am fost captați de un discurs comunist, admiram comunismul.
aștem acest aspect și am fost captați de un discurs comunist, admiram comunismul.
Cum a crescut calitatea vieții? S-au construit enorm de multe locuințe, autostrăzi, spitale, scoli, facultăți....nu cercetăm rapoartele statistice și ne raportăm la o lume pe care o IDEALIZAM, România in anii comunismului.
Nu avem o elită reală, nu știm cum arată o elită, ce este aceea o elită?
La noi ,,elită" nu citește (piata de carte se bazează pe 6% dintre cetățeni) și are că fondatori pe criminalii sau hoții de la Revoluție.
O elită fara bani nu exista dar aceștia nu sunt suficienti pentru a fi elită.
O elită conduce o societatea. La noi, cei cu bani, neavând tradiție nu sunt capabili să conducă societatea iar cei fără bani dar cu idei și idealuri bune pentru societatea sunt, de obicei, cantonați in clasa de mijloc (au pregătire, câștiga peste media dar pentru că depind de un loc de muncă nu au timpul necesar să se afirme în societate că lider de idei, model de comportament, etc)
Clasa de mijloc este structurată pe câteva paliere: cei care câștigă peste medie, cei care câștigă echivalentul salariului mediu și cei sub medie.
Toți sunt educați și susțin funcționarea statului. Sunt forță activa și peste jumătate lucrează la stat sau în relație cu statul. Nu au timp să citească, nu provin din familii care sa valorizeze cititul mai mult decât să obțină o diplomă (chiar universitară), nu cumpără tablouri, nu merg la spectacole de teatru, au haine din categoria masa-market, uneori mai donează bani pentru cauze umanitare, sunt implicați politic în categoria ghiocel, știu cam ce nu funcționează în societate dar nu au opinie pentru că nu vor să-și piardă statutul social.
Clasa de jos, cei mai săraci datorita veniturilor mici de obicei nu au o meserie pentru că nu au performant în școală (au diplome că au trecut prin școală -gimnaziu, liceu, postliceală - cum spuneam, doar au trecut prin școală, pentru că nu au reușit să performeze , nu înțeleg cum funcționează societatea, nu înțeleg idei banale despre comunism, capitalism, drepturile omului, etc. Sunt frustrați, s-au refugiat într-o lume falsa a rețelelor sociale.....
Ce fel de societate suntem dacă în mod legal în România, tara care a investit in ore de religie în scoli, lucrează / prestează pe onlyfans, plătitoare de impozite la stat, peste 500.000 de persoane? Se numește prostituție și societatea noastră ?!?!
Ce fel de țară suntem unde încălcând legea obligatorie pentru toți, in numele tradiției, sunt ,,logodite,, fetițe de 13 ani care la 14 ani devin mame?!?! Ce fel de societate suntem unde pe televiziunile naționale se fac audiente masive cu tot soiul de inculți/inculte gen .....puși/puse în situații ridicole?!?!
A apărut moda podcast-urilor unde cu multa mândrie și aroganta ți se spune că ești cul dacă te îmbraci ieftin și pari scump deși toți știu că este ieftin, este o imitație, și tot ieftin este.
Da, te poți îmbrăca ieftin dar fara sa pozezi in scump. Asuma-ti ceea ce ești și lupta pentru mai bine, mai sus, mai corect.
Ce fel de țară suntem unde știm cu toții că multă marfa cu eticheta vândută la mica publicitate este marfa furată din magazinele din vest?
O țară, un grup uman, o națiune se ridică și devine relevanta atunci când apreciază și practică: curajul, modestia, adevărul și dreptatea.
Nu ne plac politicienii pe care-i avem deși niciodată nu ne-am propus sa facem voluntariat pentru o cauză, să plătim un abonament la un ziar, să acționăm în judecată pe un corupt, sa ne implicam.
Suntem nemulțumiți dar......
Și dacă știm cine suntem deși ne facem că nu vedem mizeriile dimprejurul nostru rămâne întrebarea: ce idealuri are poporul roman astăzi?
Idealuri? Ce sunt acelea? Fiecare în parte vrea sa fie mai bine? Cum ne implicam sa facem sa fie mai bine?
O țară bogată este aceea care are mulți cetățeni bogați pentru că aceștia vor plăti taxe și impozite mari din care poți să dezvolți infrastructura și apărarea.
Poți să construiești strategii de dezvoltare de promovare a propriei culturi pentru a stârni admirația celorlalte națiuni și.popoare. Dacă ești bogat poți să-ți aperi interesele și granițele fara sa mai cerșești bani de la U.E. și apărare comună de la NATO. Te poți transforma intr-un jucător global.
Cum ajungem deci o țară bogată?
Ai nevoie de o strategie, ai nevoie de legi clare și juste, ai nevoie de oameni adevărați pe care poporul să-i urmeze.
Unde găsești acel lider care sa ridice acest popor?
Acum nu exista in spectrul nostru politic.
De ce s-ar sacrifica un om inteligent pentru ca tu popor roman sa te poți ridica și să devi un popor mare, puternic, relevând? Ca să-l înjure aia de au certificatul de naștere în mijlocul orașului Roma ( Columna lui Traian), vorbesc o limbă cu sorginte latină și se cred daci?
Astăzi Romania și românii nu au un lider care să unească, sa reordoneze și să construiască.
Și fără un astfel de lider, la cum este mersul istoriei, mă tem pentru viitorul neamului meu.


